• agafita.jpg
  • b-ilona-stepan-prim-dirijorcca.jpg
  • e-neamtu.jpg

Ilona Stepan

Prim-dirijor și conducător artistic al Capelei Corale Academice „Doina”.  Artistă Emerită


Ilona Stepan s-a născut în anul 1964. Și-a făcut studiile la Şcoala specială de muzică „Eugen Coca", apoi la Academia de Muzică „G. Musicescu" din Chişinău la specialitatea Dirijat Cor Academic, susţinând diploma cu menţiune. Ulterior și-a desăvârşit măiestria dirijorală (studii post-universitare) la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, România.
În anii 1987-1990 este conducător al colectivului de copii în ansamblul „Speranţa" cu care participă la diferite concerte şi festivaluri, obţinând numeroase diplome şi menţiuni.
Din 1991 pînă în prezent activează la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice la catedra Dirijat Coral Academic, iar din 1997 deţine funcţia de şef catedră şi conducătorul artistic al corului catedrei.
În 1999 a înfiinţat şi a coordonat formaţia „Uni Vox" (jazz vocal band) fiind totodată şi liderul acestei formaţiuni corale, cu care a participat la diferite festivaluri de jazz, atât naţionale cât şi internaţionale.
Din martie 2002 Ilona Stepan devine dirijorul Corului „Union Fenosa" (actualmente a Corului Național de Cameră) .



Este invitată permanent la importante concursuri internaţionale, în calitate de membru al juriului. În anul 2000 Ilona Stepan obţine bursa de Excelenţă a fundaţiei „Soros".Este laureată a mai multor concursuri şi festivaluri internaţionale, printre care două, la care obţine premiul special pentru cel mai bun dirijor: Concursul Internaţional de Muzică Corală „Europe it's a songs", Barcelona, Spania 2002; Concursul Internaţional Coral de Interpretare a Muzicii Romantice, Vlajovo-Brezy, Cehia, 2003. Ilona Stepan se manifestă ca un dirijor profesionist, cu înalte aptitudini artistice şi organizatorice. În prezent duce o vastă şi fructuasă activitate artistică, având numeroase evoluări în concerte, concursuri, festivaluri internaţionale de interpretare corală şi posedând un bogat repertoriu din palmaresul muzicii corale.
Din Februarie 2013, Ilona Stepan este conducător artistic şi prim-dirijor al Capelei Corale Academice „Doina".

 

Bilete online

 

Bilete online

 

PARTENERI MEDIA

logo-evenimente

Localuri si evenimente

You are here DESPRE NOI Dirijorii Ilona STEPAN