CONCERT ÎN SOL MINOR

CONCERT ÎN SOL MINOR

Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” prezintă joi, 12 decembrie, ora 18:00, Palatul Republicii un concert în sol minor, care cuprinde 2 creații în această tonalitate, cu pianistul Cristian Postoroncă, sub bagheta dirijorului Mihail Agafiţa.
În program va răsuna renumita Simfonie nr. 40, scrisă de W.A.Mozart în 1788. Uneori este denumită „Simfonia marelui sol minor”, pentru a o deosebi de „Simfonia micului sol minor”, nr. 25. Cele două sunt singurele simfonii minore existente pe care Mozart le-a scris. 
Seara continuă cu o lucrare de Prokofiev, și anume Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în sol minor, op. 16. Scris în 1913, Concertul nr. 2 , implică o virtuozitate şi mai complexă decât Concertul nr. 1. S. Prokofiev a încercat aici să ajungă la straturi mai adânci de expresie, așa că cel de-al doilea Concert pentru pian este una dintre cele mai exigente şi dificile lucrări de gen, presupunând o anduranţă aproape atletică a pianistului.
În calitate de solist se va produce Cristian Postoroncă.
Născut pe 1 iunie 1997, la Chișinău, Republica Moldova. Și-a început studiile muzicale la vârsta de 8 ani, la acordeon. De la 10 ani este elev la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, obținând mai multe premii la concursuri naționale și internaționale. De la vârsta de 16 ani, începe să studieze pianul sub îndrumarea prof. Tatiana Sviridova. Urmează Academia de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, avându-l ca prof. pe Daniel Goiți. În anul 2019 devine bursier în cadrul proiectului „Sonoro Interferențe”. Participă la diverse masterclass-uri cu pianiști reputați, printre care se remarca Anna Fedorova și  William Kinderman. Își face debutul în calitate de solist, în anul 2022, interpretând Concertul nr. 1 pentru pian și orchestra de S. Prokofiev, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania, Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorului József Horváth. 

Date

12 Decembrie 2024

Tags

Decembrie, 2024